Catalin Radu Tanase nu rateaza niciun moment in care sa o invete pe Carina, fetita lui, sporturi noi.
„Am plecat la mare, imediat dupa serbarea de sfarsit de an a grupei mari. Pentru ca nu stia sa inoate, am inscris-o la o piscina din Mamaia, la cursuri, si intr-o saptamana a invatat sa se descurce”, a povestit Catalin, care a recunoscut ca a fost nevoit sa faca ceva sacrificii pentru a-si convinge pitica sa stea cat mai mult in piscina.
„E adevarat ca, la inceput, a fost mai usor de convins sa se scufunde de dragul fotografiilor subacvatice pe care i le-am facut. Numai eu stiu cata apa din piscina am inghitit, stand cu aparatul in mana pe fundul bazinului. Bine ca nu m-au pus cei de la hotel sa platesc litrii de apa bauti”, a marturisit Catalin, foarte amuzat de cele intamplate in vacanta.
Pentru Carina, aventurile nu s-au terminat aici, deoarece tatal ei tine mortis sa o distreze cat se poate de bine. „M-am gandit ca daca la doi ani si jumatate am urcat-o intr-un avion usor si am zburat impreuna si i-a placut atat de mult, la cinci ani putem sa iesim pe mare. Am fost invitati de un prieten care are iaht, iar in larg am renuntat la motor si am navigat cu panze. Carina s-a distrat sufland in fluierul vestei de salvare, iar eu mi-am umplut capul de cucuie lovindu-ma de ghiul iahtului in timp ce ajutam la intinderea panzelor”, a povestit corespondentul Stirilor Pro TV. Dupa vacanta la mare, Carina si-a vizitat si bunicii, la munte, de unde i-a spus tatalui sau, prin telefon, ca nu da bani pe laptele pe care il procura de la vecinii care au o vaca, pentru ca acolo nu e magazin si deci nu trebuie bani.